miercuri

Povesti online de succes

Se poate castiga faima si avere postand lucrari creative online? In mare parte depinde de talent si noroc. Insa pentru cativa oameni, Web-ul s-a dovedit a fi o unealta grozava de promovare. In continuare vom analiza sase povesti de succes internationale. Mr. Deity La putin timp de la devastatorul cutremur din oceanul Indian din decembrie 2004, Brian Dalton, scriitor/ director in Temecula, California, a inceput sa analizeze de ce se intampla astfel de tragedii. De ce ar permite un Dumnezeu atat de puternic si iubitor ca astfel de tragedii sa aiba loc? Meditatiile sale l-au impins sa scrie scenariul unei scurte comedii, „Mr. Deity and the Evil”, in care un creator anxios, zapacit, insa in acelasi timp indulgent decide ce tip de suferinte ar trebui sa afecteze rasa umana. „Holocausturi?”, intreaba asistenul sau, Larry. „Da, sa permit asta,” raspunde prompt Mr. Deity. Torturi, dezastre naturale si sindromul Down au fost si ele adaugate pe lista. Eliminand aceste orori, „ar fi prea usor pentru oameni sa creada in mine,” decide Mr. Deity. „Am prieteni care-l citesc si carora le place si am decis ca ar trebui sa facem ceva in acest sens,” declara acesta. Au postat doua episoade si pe Youtube. O mentiune ca favorit pe Digg le-a adus o multime de vizitatori. Se amesteca Blendtec, un producator de blendere mai putincunoscut din Orem, Utah avea o problema. „Aveam cateva contracte comerciale majore pentru blenderele noastre, insa nu dispuneam de branding,” a declarat George Wright, managerul de marketing al companiei. Insa Blendtec si-a facut imediat un nume propriu atunci cand a inceput sa posteze campania de videoclipuri online „Will It Blend?”. In fiecare videoclip apare Tom Dickson, CEO-ul companiei cu cate un obiect ce nu ar trebui niciodata introdus intr-un blender destinat consumatorilor, incluzand bile, brichete Bic, ba chiar si un iPhone. Cu muzica vesela pe fundal, amabilul Dickson pulverizeaza obiectele mai putin norocoase, ce devin adesea un morman de praf si fum. (iPhone-ul a avut la final cateva componente de metal supravietuitoare.) Aceste videoclipuri sunt rulate pentru amuzament. In clipul Bic, spre exemplu, brichetele macinate au luat foc. Clipul se opreste apoi pentru a surprinde imaginea unei explozii nucleare, urmate de pompieri ce sting incendiul si in cele din urma Dickson reapare cu o privire linistita si tine sa ne atentioneze inca o data: „Cu siguranta nu vreti sa incercati asta acasa.” Campaniile de marketing necesita adesea bani pentru implementare, insa videoclipurile „Will in Blend?” s-au transformat in profit pentru companie. Wright estimeaza ca Blendtec a castigat 40 de mii de dolari din campanie, dintre care 25 de mii de dolari numai de pe site-ul Rewer ce imparte castigurile cu cei ce creeaza continut. Compania comercializeaza totodata un DVD cu primele 50 de videoclipuri „Will It Blend?” pe propriul site Web, loc in care se regaseste totodata si un faimos tricou „Will It Blend?”. Aditional, compania a produs videoclipuri similare pentru alte companii, incluzand Novell. Clipurile sunt atat de populare ca i-au adus aparitii televizate lui Dickson la show-urile Today and Tonight de pe NBC. Dupa cum spune Wright: „Cand vine vorba de marketing viral, iata cheia succesului: fa-ti continutul cat mai atractiv pentru a ispiti. Oamenii vor dori sa-l vizualizeze.” Faima pe YouTube Atunci cand comedianul Lisa Donovan din Los Angeles si-a urcat primul videoclip pe YouTube in iunie 2006, intentia ei nu era aceea de a fi remarcata. „La acea vreme, nu despre asta era YouTube,” declara Donovan, cunoscuta mai degraba dupa pseuonimul Lisa Nova de pe site-ul pe care sunt postate videoclipuri. „Era doar un lucru dragut, creativ pe care-l puteai face.” Ce s-a intamplat ulterior i-au depasit cu mult asteptarile Lisei. Clipul ei, „Teenie Weenie,” o privire satirica indreptata spe un star pop ce se ia prea mult in serios, a adunat destule simpatii virale pentru a-si castiga un loc in pagina principala YouTube, loc in care a fost ulterior vizualizat de directorul de productie la MADtv, un show de televiziune al Fox. La putin timp dupa asta, Donovan si-a castigat o aparitie in cadrul show-ului, la sfarsitul sezonului. Desi farmecul aparitiei din MADtv s-a epuizat rapid, popularitatea lui Donovan pe YouTube a capatat cote astronomice. In topul celor mai populare canale de pe YouTube, al ei ocupa locul 8, cu peste 70 de mii de abonati si peste 25 de milioane de vizualizari ale videoclipurilor. Fanii intra pe acesta pentru a afla impresiile Lisei in legatura cu celebritatile si show-urile de comedie, acestea incluzand o parodie cu buget redus dupa filmele 300 si „Hillary vs. Obama,” in care doi suporteri ai candidatilor democratici la presedentia Statelor Unite se avanta in dezbateri tot mai necivilizate. Donovan, membra a YouTube Partnership Program, a refuzat sa declare cati bani a castigat din realizarea clipurilor. Insa ea se vinde bine cu siguranta pe Web. „Voi ramane pe YouTube, cu siguranta,” declara Donovan, care a sosit in Los Angeles in 2002 dupa ce a obtinut o diploma universitara in stiinte politice de la Universitatea din Colorado. „Mi-ar placea sa creez un serial Web si poate sa il postez pe YouTube sau pe alte site-uri.” De asemenea, aceasta spera sa realizeze un film intr-o zi si sa-si extinda business-ul de productii video pe care-l desfasoara in prezent alaturi de prietenul ei Danny Zappin. Postati videoclipuri, castigati bani Cu un an in urma, Kip Kay din St. Petersburg, Florida a inceput sa posteze scurte videoclipuri pe Metacafe, un site de videoclipuri ce imparte castigurile cu producatorii continutului postat. Kay a facut peste 57 de mii de dolari din videoclipurile how-to, acestea din urma transformandu-l in unul dintre cei mai castigati utilizatori ai site-ului. Printre subiectele lui Kay regasim: cum sa construim o lanterna laser, cum sa cream o pereche de ochelari cu infrarosu pentru mai putin de 10 dolari, sau cum sa racim o doza de suc in mai putin de doua minute. Aceste clipuri sunt informative, interesante si perfecte pentru scurtele pauze de munca. De unde a venit aceasta idee? “Nu exista nici o mare carte de magie, iar o buna parte din aceste lucruri le-am invatat de-a lungul timpului,” declara Kay. “De asemenea, o anumite idei le regasesc pe Internet.” De vreme ce el detine drepturile videoclipurilor pe care le produce, Kay e liber sa le posteze oriunde doreste. A primit oferte de la site-urile competitionale, insa pana acum, aproape toate profiturile sale vin de la Metacafe. Kay planuieste sa faca videoclipuri “atata vreme cat o sa am succes.” Autor, publica-te! Cand Kamilla Reid, autoare din Edmonton, Alberta a dorit sa-si publice singura prima nuvela fantezista “The Questory of Root Karbunkulus”, a ocolit comerciantii traditionali de carti si a ales in schimb BookSurge, divizia de publishing a Amazon. In timp ce mii de scriitori se publica singuri in fiecare an, povestea lui Reid este unica datorita ambitiei sale de a utiliza Web-ul in procesul de marketing al muncii sale. Astfel, aceasta a demarat o campanie ce beneficiaza de un site promotional destul de bine realizat grafic, cu muzica linistitoare pe fundal si chiar si un trailer video pentru carte. Root Karbunkulus este o domnisoara de 14 ani ce este invitata sa participle la vanatoarea unei comori intr-o lume virtuala. Programand o serie de sase parti, Reid isi scrie in present cea de-a doua carte, promovand-o intre timp pe prima. Pentru site-ul ei promotional, aceasta s-a folosit de talentul local: un compositor de la Edmonton Symphony Orchestra i-a orchestrat muzica iar un grup de tineri designeri Web i-au creat aspecul magic de care Reid avea nevoie pentru audienta sa preadolescentina. In privinta trailer-ului video, Reid, care a studiat in trecut teatru si film, l-a filmat singura utilizand o camera video Canon. Iar fostul ei sot i-a editat clipul. “Inca nu l-am platit,” glumeste aceasta. Reid estimeaza ca a cheltuit in jur de 10 mii de dolari pentru intregul proiect, o suma semnificativa pe care a trebuit sa o imprumute. Vestea buna este ca, aceasta comercielizeaza cartea inca – 650 de exemplare, ca sa fim mai exacti – dupa doar cateva saptamani de marketing, incluzand aici sic ate tururi la scolile locale. “Din ce am auzit, editurile traditionale sunt multumite daca reusesc sa comercializeze 1000 de carti dintr-un titlu, anual,” declara aceasta. In cele din urma, Reid declara ca ar fi incantata sa semneze un contract cu un publisher major. Cand si daca acea zi va sosi, ramane de sosit, insa ea este de parere ca eforturile sale promotionale ii vor permite sa negocieze o intelegere buna. “Ai de gand sa te imbraci cu asta?” Cand William Sledd din Paducah, Kentuchy, a inceput sa posteze videoclipuri pe YouTube (in septembrie 2006) in care oferea sfaturi despre moda, podiumul era ultimul lucru pe care-l spera. “ram plictisit, traiam intr-un oras foarte mic,” declara Sledd. Aceasta lucra atunci la magazinul loca Gap. Utilizandu-şi noul iMac, Sledd a invatat singur cateva notiuni de baza referitoare la editare video si a devenit in scurt timp un client fidel YouTube, oferind sfaturi interesante si vesele, pe care le incepea cu apelativul “Hey, bitches!” Marea lovitura a venit numai la o luna dupa ce incepuse, atunci cand clipul “Denim Edition” a aparut pe prima pagina a YouTube. “Acest lucru a spulberat toate perspectivele,” declara Sledd. “Odata ce am facut acel videoclip, lucrurile s-au schimbat.” Canalul lui de pe YouTube, “Ask a Gay Man” a devenit de atunci al saselea I topul celor mai abonate, iar Sledd a calatorit la New York si Los Angeles pentru a intalni icoanele industriei fashion. Acesta a semnat totodata o intelegere cu NBC Universal, avand show-uri televizate in curs de aparitie. “Este inca prea devreme pentru a spune ce se va intampla,” declara Sledd. “Ar putea fi un reality-show. Orice va fi, va fi spectaculos.” Sledd a refuzat sa dezvaluie cati bani castiga de pe urma videoclipurilor. Totusi dezvaliue ca veniturile de pe YouTube sunt modeste. “Ai putea renunta la slujba? Nu. Insa unii dintre cei ce posteaza sunt copii. Acestia ar putea renunta la lucrul intr-un fast food pentru a posta videoclipuri din care sa faca ceva maruntis.” In ciuda faimei, Sledd nu si-a abandonat slujba. “Lucrez inca la Gap, insa foarte, foarte putin. E ca o familie pentru mine.” Adaptare dupaJeff Bertolucci, PC World USA sursa: pcworld.ro