joi

Sfaturi pentru alegerea GPS-ului.

GPS-ul a devenit pentru multi romani partenerul de nadejde pentru orice deplasare sau excursie in tara sau peste granite. Nu doar posesorii de autoturisme se dau in vant dupa el, ci si posesorii de iahturi, motociclistii, biciclistii sau simplii pietoni. Cum sa alegem insa corect echipamentul potrivit pentru fiecare dintre noi? Principala functie a asistentului de navigare prin satelit, GPS-ul, este faptul ca il ghideaza pe utilizator pe o ruta aleasa. Acesta calculeaza timpul aproximativ de parcurgere a acestei rute pana la destinatie sau pana la un punct intermediar. De asemenea, afiseaza viteza de deplasare, iar informatiile sunt prezentate in limba pe care o aleg consumatorii. "In general, utilizatorii isi aleg GPS-ul in functie de marca si pret, a aratat Viorel Balanoiu, partener OneStop. Cea mai cunoscuta si mai cautata marca de GPS este Mio, in topul referintelor urmand brandurile Garmin si Asus". Atentie la softul de navigatie Insa cele mai importante lucruri pe care ar trebui sa le ia in considerare un cumparator, la alegerea unui astfel de echipament, sunt existenta softului de navigare pentru ghidarea pas cu pas si tipul de harti preinstalate. Sunt destule modele pe piata, foarte aratoase, dar care vin fara programe de navigatie. In acest caz, trebuie achizitionat separat si un astfel de program, pretul lui ajungand si la 499 si 620 de lei, in functie de hartile pe care le are (Europa de Est sau toata Europa), iar la cel mult doi ani programul se actualizeaza. Harta digitala a Romaniei se modifica si din trei in trei luni, astfel incat utilizatorul este informat despre ultimele schimbari aparute in trafic din cauza lucrarilor sau despre cele mai noi puncte de interes din tara. In cazul in care este ales un GPS fara harti preinstalate, trebuie verificata de la inceput compatibilitatea softului de navigatie cu hartile. "De aceea, este mult mai rentabil ca produsul sa fie achizitionat cu harti incluse", spune Viorel Balanoiu. De asemenea, este importanta si capacitatea memoriei interne – minimum 64 MB, avand in vedere faptul ca harta Romaniei porneste de la 12 MB, iar cea a Europei de la 1,8 GB. Dispozitivul trebuie sa fie insotit neaparat de incarcatorul de masina. "In plus, ar mai trebui sa fie luata in calcul autonomia de functionare a dispozitivului, in cazul in care este folosit in mod pedestral (independent de masina)". Functii avansate Capacitatile avansate de planificare ale calatoriei permit utilizatorilor sa isi selecteze chiar si 200 de destinatii intermediare intr-o singura ruta. Unele programe de navigatie au o alta functie foarte utila: afiseaza radarele pe traseul ales, chiar daca este vorba doar de punctele de radar fixe, incluse in hartile GPS-ului. Dar soferii pot fi ajutati si sa aleaga cea mai scurta ruta fara sa mai piarda timpul cu blocajele in trafic, bucurandu-se astfel si de o economie de combustibil. O alta functie foarte utila este cea de modulator FM – se conecteaza la sistemul audio al masinii, redand orice tip de format audio (muzica, carti audio, inregistrari audio). Simplu sau telefon cu GPS? Destul de multe smartphone-uri au inclusa acum si functia de GPS. Nokia N95, spre exemplu, are functie de GPS si harti integrate pentru 100 de tari. In acest caz, avantajul este ca pot fi folosite mai multe functii pe acelasi dispozitiv (telefon, camera digitala, GPS, player MP3 si MPEG4, radio FM, navigare WAP etc.). Dezavantajul folosirii functiei GPS (sau si a celorlalte functii, de exemplu a celei video) la un telefon consta in faptul ca bateria se va descarca si mai rapid, in aproximativ 2-3 ore. In privinta costurilor, un smartphone de aceasta talie ajunge la 1.500 lei, in timp ce un GPS poate fi cumparat cu 500 lei. Pe de alta parte, unele modele de GPS, cu functii extinse, au ajuns tot la un pret de 1.500 lei. In acest caz, alegerea se face strict in functie de nevoile pe care le au cumparatorii si de functiile pe care si le doresc de la un astfel de produs. CONFIGURATIA MEDIE» Pret: 500-600 lei Deja nu numai masinile, ci si laptopurile, handheld-urile si telefoanele mobile sunt dotate cu sisteme GPS. Aceasta pentru ca GPS-ul este "must have" nu doar pentru cei ce vor sa iasa din oras, ci si pentru aceia care nu vor batai de cap cu multele stradute intortocheate din oras (chiar daca acesta este orasul in care traiesc zi de zi sau, mai ales, in care se afla pentru doar cateva zile, in interes de serviciu sau in vacanta). O configuratie medie, la un pret de 500-600 lei, trebuie sa aiba harta Romaniei si drumurile principale din Europa, display touchscreen 3,5 inch, memorie interna 64 Mb, instructiuni de navigare vocale si meniu in limba romana, POI (puncte de interes) incluse in harti, posibilitatea inregistrarii rutei parcurse, player audio/video/photo/ e-book. Un astfel de model, care include toate aceste functii, este Allview GPS-8801FM RO±MRE (la un pret de 598,24 lei). Alt model sub aceeasi marca, dar cu circa 150 de lei mai scump, include un display de 4,3 inch cu 65 mii de culori si touchscreen, procesor Samsung 400 Mhz, memorie interna 64 Mb, sistem de operare Microsoft Windows CE 4.2 si suporta card de memorie SD de pana la 2 GB. romania libera